Rezultat al structurii geologice, resursele naturale ale judeţului sunt reprezentate în principal de nisipuri foarte fine, prelucrate la Miorcani (Rădăuţi Prut), unice în România prin compoziţie şi puritate. În partea estică a comunei Păltiniş se găsesc depozite de ipsos, iar depozite de sulf se găsesc în Păltiniş, pe Valea Ursoaia. Solul judeţului conţine resurse materiale importante pentru construcţii: nisipuri (Stânceşti, Baisa), balast (Huţani, Corni), pietriş (Dersca), calcar (Ştefăneşti, Hudeşti, Vorona). Resursele vegetale sunt bogat reprezentate de plante lemnoase (specii de foioase – fag, stejar). În zona de câmpie cresc plante hidrofile (trestia, rogozul), precum şi plante lemnoase (plopul, salcia). Fauna este reprezentată de căprioare, lupi, iepuri de câmp, mistreţi, care permit practicarea vânatului sportiv. Din lumea păsărilor vieţuiesc la Botoşani: mierla, sturzul, gaiţa, ciocănitoarea, piţigoiul. Bogat în iazuri şi ape curgătoare, Judeţul Botoşani este de asemenea o su